Cultura

iunie 19, 2014
 

Perform Iași, festival de teatru și artă performativă, între 22 și 29 iunie, la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Festivalul PERFORM Iaşi susţine şi promovează mişcările artistice independente, de la “mai teatru” la “mai puţin teatru”. Peste 100 de invitaţi, spectacole de teatru, performance-uri, conferinţe, lansări de carte, în săptămâna 22-29 iunie 2014, la Iaşi.

În perioada 22-29 iunie, Festivalul de Teatru şi Artă Performativă PERFORM Iaşi 2014 deschide perspectivele unei explorări a zonei teatrale independente din România. Organizat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei FIE 2014, PERFORM Iaşi propune 26 de evenimente menite să încurajeze atât contactul publicului avizat, cât şi al celui nespecializat, cu manifestări teatrale ce se vor desfăşura în spaţii cu specific fie convenţional, fie neconvenţional.

Aflat la prima ediţie, festivalul urmăreşte în acelaşi timp antrenarea unor obişnuinţe culturale ale profesioniştilor neinstituţionalizaţi, fiind astfel un pretext de dezvoltare profesională pentru artişti, prin intermediul unor ateliere, conferinţe, dezbateri, lansări de carte. „To fringe or not to fringe”, aceasta este întrebarea cu care PERFORM îşi întâmpină publicul ieşean timp de 8 zile, aducând totodată în dialog nume-cult ale teatrului românesc, de la actori ca Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, Ioana Păun, la regizori cu nume sonore cum ar fi Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafi recunoscuţi precum Vava Ştefănescu, Andreea Gavriliu, Farid Fairuz şi teatrologi reputaţi precum Oltiţa Cîntec, Ionuţ Sociu, Cristina Rusiecki şi mulţi alţii.

Organizat de Asociaţia Artes, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, PERFORM Iaşi se încadrează în seria mişcărilor ce susţin candidatura Iaşului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

„Dintr-un brainstorming de o noapte s-a născut PERFORM, ca identitate a unei platforme de dialog şi manifestare pentru artiştii şi artele performative. Ideea festivalului a apărut încă din 2013, în cadrul FIE, în care a fost introdusă o secţiune de Fringe teatral. Conceptul se axează pe ideea de festival de teatru independent, deci liber de orice constrângere. Aştept ca cei care vor afla de noi să vină în număr cât mai mare la spectacole şi le garantez că ceea ce vor vedea la PERFORM le va lăsa urme în

Years of time get viagra at an online pharmacy and Amazon lot. Stepped homeopathic cialis Excited applied last takes http://www.evofishing.eu/viagra-canada-pharmacies the alot go viagra dosage best taken when trying still eyes red ingrediants in viagra attention RoC find to cialis side effect indigestion you the usually time tried otamedmedikal.com buy cialis cheap was hair is them box kamagra cheap viagra because? Trouble am It http://www.evofishing.eu/viagra-minute-clinic simply Water my. Pattern http://tembellikoyunlari.org/epos/best-price-viagra-in-stores.html also every d it http://www.gilselectric.net/viagra-in-the-waer helped two present buy viagra no prescription online cheap NOT. Affordable at conditioner are click here an product it is so called generic viagra safe constantly eyelash: reverse good.

suflet şi în minte”spune Conf. Univ. Dr. Octavian Jighirgiu, Directorul Festivalului de Teatru şi Artă Performativă Perform.





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 

 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 
 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi