Părinte Dosoftei vă mulțumim, în primul rând, pentru că ne-ați primit în vizită la dumneavoastră. Mai mult, nu vorbim de oriunde, ci chiar din strana Mănăstirii Cetățuia, una dintre mănăstirile importante ale Iașilor. Suntem în Săptămîna Mare, Săptămâna Patimilor și vorbim despre liturghisire, despre rugăciune, dar vorbim și despre post. Pentru omul simplu, omul cel de toate zilele, Părinte Dosoftei, ce ar trebui să însemne postul?
Perioada postului este un timp când fiecare căutăm să ne înnoim sufletește, e perioada în care în noi se realizează o transformare a trupului, dar mai ales a spiritului. În această perioadă intensificăm rugăciunea, ne rugăm mai mult ca de obicei și căutăm să avem o abstinență a trupului, prin chiar flămânzirea trupului, încercând mai degrabă a-l face neputincios pentru a se porni spre păcate. Pe de altă parte, în această perioadă căutăm să facem mai multe fapte bune, încercăm să fim mai darnici mai ales față de acela care se află în sărăcie și suferință, față de acela care se simte singur și neputincios. Înnoirea vieții spirituale și dărnicia sunt specifice perioadei de post.
Postul paștelui este cel mai mare post de peste anul calendaristic al creștinilor ortodocși, este perioada în care omul caută să-și dea seama de nevoia de a își vindeca sufletul, el se apleacă mai mult în actul și ritualul rugăciunii decât o face în afara perioadei de post…
Perioada postului mare cuprinde șapte săptămâni, dar slujba din perioada de triod e de fapt de zece săptămâni. Această perioadă importantă din viața creștinului ortodox nu se numește Postul mare pentru durata de calendar a postului, pentru că se ține șapte săptămâni, ci mai curând pentru cât de mult încercăm să ne apropiem de Dumnezeu. Dacă la Postul Crăciunului ne apropiem de nașterea lui Hristos, la Postul Paștelui omul, noi ne răstignim și înviem cu Iisus Hristos. Dar am putea spune că postul mare e o școală sau o sesiune pentru student, iar Săptămâna mare am putea să o identificăm cu a fi perioada de examene zilnice prin care sufletul dă răspunsuri față de cât de mult a învățat și a acumulat din toată această perioadă de slujbe. E perioada în care putem vedea cât am ascultat din învățăturile din Sfinții Părinți. Triodul este plin cu lecturi biblice și cântări de o neasemuită frumusețe și zilnic ne duce cu mintea și sufletul spre ziua în care Iisus va fi răstignit și, mai mult, spre ziua în care Hristos învie din morți. În perioada acesti post, conștientizăm și căutăm să ne facem, cât de cât, vrednici de a primi împărtășania. Cu momentul împărtășaniei îl avem, în trupul și sufletul nostru, pe Hristos.
În această perioadă a postului mare au loc foarte multe slujbe și liturghii, dar în Săptămâna Patimilor au loc acele Denii, pe care foarte mulți creștini le consideră ca pe niște sărbători ale memoriei, ale recuperării și refacerii drumului pătimirii lui Hristos, sunt momentele de priveghi…
Deniile sunt niște privegheri, anunțând următoarea zi, și se fac seara pentru că odată cu seara noi scăpăm cu sufletul de grjile de peste zi, și mintea și sufletul este predispus la mai multă rugăciune. Și când vedem lumina de candelă sau auzim toaca sau clopotele, toate ne fac să medităm mai mult la viața spirituală.
Părinte Dosoftei, în această perioadă se vorbește despre rugăciune, în această perioadă se fac mai multe rugăciuni… Am vorbit noi despre împărtășanie, dar până la împărtășanie pentru creștin este spovedania. Care e rolul spovedaniei în viața creștinului?
Spovedania e prima dată întâlnirea cu duhovnicul, care e un părinte spiritual, care ne cunoaște de multe ori de mici și ne duce ca un tată spre bătrânețe. El veghează asupra noastră cât de mult ne îndreptăm de la o etapă la alta, de la un post la altul, de la un an la altul. Și e bine să aibă loc întâlnirea cu duhovnicul, pentru că spovedania este de fapt o recunoaștere în fața acestuia, dar și a lui Dumnezeu care stă lângă el. Duhovnicul știe cât bine și cât rău s-a înfăptuit în timp, de la ultima întâlnire. De la el putem primi uneori și o ceartă pentru unele păcate, putem primi acea mustrare a părintelui spiritual, dar fiecare om care se spovedește primește iertarea păcatelor și își va simți trupul și, mai ales, sufletul ușurat. Cel care vine la duhovnic pleacă alt om decât a venit, iar bucuria este plină cu momentul împărtășaniei.
Trebuie să mergem la același duhovnic la fiecare post?
Da, este bine și chiar recomandat să se meargă la același duhovnic. Dar dacă acel duhovnic observă faptul că omul credincios nu sporește de la o perioadă la alta atunci el îi recomandă un alt duhovnic, poate mai cu experiență, mai folositor sufletului celuia care se spovedește. Dar, în general, nu e bine să se alerge dintr-o parte în alta. Nu e bine să căutăm ca duhovnicul să ne înțeleagă păcatele, ci eu, cel care mă spovedesc, trebuie să înțeleg să fiu după cum recomandă duhovnicul. De fapt, nu duhovnicul vorbește acelauia care vine la spovedanie, acesta vorbește și ascultă în numele lui Dumnezeu și al canoanelor stabilite încă din primele secole creștine.
Omul contemporan, angajat între atâtea aparate și conectat la atâta tehnologie privind comunicarea, omul postmodern, se plânge că nu mai are timp să-și comunice credința și emoțiile celui de aproape, ba chiar că nu mai are vreme să se roage…
Este o părere falsă pe care ne-o facem singuri. Omul dintotdeauna a avut treabă, a avut ceva de făut, dar nu trebuie să ne scuzăm în acest mod, să spunem că suntem atât de ocupați că nu mai avem grijă de cele spirituale. Dumnezeu nu ne cere multe ore pentru rugăciune, El nu ne cere să renunțăm la serviciu sau să nu facem ceva pentru viața concretă, El nu ne cere să neglijăm familia pentru a merge la biserică. Dar contează felul în care te rogi… trebuie să fie puțin și bun, puțin și cu inimă. Nu trebuie să stăm de dimineață și până-n noapte în biserică pentru a ne ruga, pentru că asta e viața părinților, a călugărilor sau a maicilor din mănăstiri. Dar omul care e din afara vieții bisericești are alt ritm, el își face singur programul de rugăciune, că în rest ne rugăm noi, cei din mănăstiri… chiar și pentru el. Contează felul în care ne rugăm, felul în care știm să ne rugăm, dacă știm să iertăm prin rugăciune pe aceia pe care i-am întâlnit în ziua respectivă. Până la urmă, trebuie să o spunem, Dumnezeu ne ajută la fel de mult cum facem noi, cum ne rugăm noi… Dacă noi ne consacrăm timpul pentru altele, e normal să ne întrebăm de ce nu ne ajută Dumnezeu? Dacă tu îl pui pe Dumnezeu în plan secund, El tot pe planul doi te va ajuta…
Părinte Dosoftei, știu că imediat după momentul învierii în Biserică se celebrează Săptămâna luminată. E perioada în care oamenii au deja primită lumina învierii. Cum ar trebui primită această lumină? Cum ar trebui să ne bucurăm de ea… chiar din noaptea învierii?
Lumina lui Hristos ne luminează așa cum spun cântările, dacă noi suntem pregătiți, dacă noi știm să iertăm și dacă știm să fim milostivi față de oamenii din jurul nostru. Acum de sărbători, lumina lui Hristos ajunge în sufletul nostru și în casa noastră, dar noi o dăruim și celorlalți, bucurându-i. Pe cei triști cu luina îi putem bucura, iar pe cei săraci, cu lumina și darurile nastre, îi putem face să nu se simtă singuri. Venirea luminii lui Hristos o ducem în toate casele și de fapt asta înseamnă bucuria învierii, a ști să împărtășești bucuria ta și celor milostivi și săraci sau bolnavi… Nu e doar un simplu ritual că am stat în noaptea de înviere cu lumânarea aprinsă la biserică, pentru că viața spirituală nu e numai din gesturi, ci și din trăiri interioare… transportul luminii de înviere de la biserică spre casă este o binecuvântare pentru familie, dar și pentru aceia care nu pot ajunge, din diferite motive, la slujba de înviere.
Cum trebuie să fie creștinul în această perioadă? E suficient ca el să postească și să se împărtășească?…
Unii spun că dacă au ținut post au cheltuit mai puțini bani față de perioada când se mănâncă de dulce și cheltuie mai mulți bani. Dar eu le spun acestor oameni că din diferența de bani cu care cred ca au ieșit în câștig pot face daruri săracilor. Făcând aceste daruri pentru săraci ei devin mâinile lucrătoare ale lui Hristos.
Părinte, în noaptea de înviere primim lumina, dar în același timp noi, creștinii, începem să ne salutăm cu ”Hristos a înviat!”…
Da, așa devenim mărturisitorii lui Iisus Hristos așa cum femeile minorosițe au alergat de la mormânt și au vestit că Hristos a înviat, iar mormântul este gol. Așa și noi ne facem purtători al cuvântului vestirii, al ucenicilor lui Iisus și transmitem mai departe, din om în om, că Iisus a înviat, iar ei ne răspund cu Adevărat a înviat, astfel și ei arătând că știu că Hristos a înviat. Este un salut atât de frumos încât ar trebui să îl folosim nu numai patruzeci de zile, ci tot anul, sau măcar în fiecare duminică, atunci când facem slujba pe opt glasuri.
Cum ar trebui să primim răstignirea lui Hristos? Este acea răscumpărare a vieții veșnice pe care au pierdut-o, prin căderea în păcat, primii oameni? Este calea noastră spre mântuire?…
Învierea lui Hristos este garanția mântuirii noastre că Iisus a murit și a înviat nu pentru El, căci El era deja Dumnezeu, ci pentru noi și pentru omamenii care au greșit până în acea clipă. Când s-a deschis raiul El a intrat cu un răufăcător, dar care în ultima clipă a recunoscut: cu adevărat e fiul lui Dumnezeu. Deci, pentru noi este răstignirea, pentru mântuirea noastră.
vezi dialogul complet în reportajul ”Răstignirea și Învierea” d epe Apollonia Tv: http://www.apolloniatv.ro/editie-speciala-rastignirea-si-invierea-17-04-2014/
