Marți, 1 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, a avut loc Gala Locală OAMENII TIMPULUI din Chișinău.
În prima parte a evenimentului a avut loc prezentarea și înmânarea de diplome nominalizaților Galei OAMENII TIMPULUI din Chișinău. Aceştia sunt Dumitru Crudu –Literatură, Igor Cobileanski -Arte, Ion Tighineanu -Educație și cercetare, Nicolae Beșliu -Societate civilă, Mihai Cimpoi -Diplomație publică, Igor Cașu- Memorie și istorie, Andrei Țurcanu –Jurnalism-, Paula-Alexandra Gîţu -Tinere valori, Grigore Zapuhlîh -Sănătate și Victor Bostan -Antreprenoriat.
Prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL, și prof. Florin Iancu, vicepreședinte al Asociației Revistei TIMPUL, au transmis mesajul de salut din partea organizatorilor, iar Iulian Boia, Director Executiv al Fundației Iași Capitală Culturală Europeană, din partea municipalității ieșene.
Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol susținut de către Chișinău Youth Orchestra, condusă de către dirijorul Andriano Marian. Prezentatorul Galei a fost actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei.
La eveniment a participat și dl. Mindaugas Kačerauskis, reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Partenerii Galei din Municipiul Chișinău au fost Primăria Municipiului Iași, Ambasada României în Republica Moldova, studioul de producție Froggy Heart, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova, Magic FM și Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Cornel Simighian