Emisiunea de mărci poştale „Colecţia numismatică a Băncii Naţionale a României-Monede româneşti din aur” va putea fi achiziţionată începând de vineri, 26 iulie, de la toate magazinele Romfilatelia.
Emisiunea este alcătuită din patru mărci poştale care ilustrează piese cu valoarea nominală de 20 de lei, emise între anii 1870-1939, fie pentru circulaţie, fie pentru a marca evenimente importante precum aniversarea a 40 de ani de domnie (1906), încoronarea de la Alba-Iulia (1922) şi centenarul naşterii Regelui Carol I (1939).
Sursa: Agerpres