Cultura

aprilie 30, 2014
 

Magistrul Mihai Ursachi pe vremea când se credea Pelican

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Iubitorii de poezie, editori, scriitori, critici literari dar și actori ai teatrului ieșean s-au întâlnit sâmbătă, 26 aprilie, la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași pentru a celebra memoria poetului Mihai Ursachi, dar și pentru a lansa în premieră antologia de versuri Magistrul Mihai Ursachi pe vremea când se credea Pelican, apărută în condiții grafice excelente la editura Charmides din Bistrița, condusă de editorul, Gavril Țărmure. Antologia lirică a poetului ieșean a fost alcătuită de poetul Dan Coman și scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, care în anii lor de debut l-au cunoscut personal pe poet.

Potrivit lui Dan Coman, Mihai Ursachi este un poet extrem de important pentru literatura română, cu atât mai mult cu cât acesta a motivat și încurajat noua literatură să fie liberă în expresie și estetică: ”Cred că unul dintre cele mai nocive lucruri pentru un poet e să nu fie citit, sau să se spună că e citit, sau să se vorbească despre el fără să fie citit cu spirit critic. Eu și prietenul meu Marin Mălaicu-Hondrari ne-am gândit la ideea asta de foarte mult timp, anume de a scoate o colecție în cadrul editurii Charmides,

This: far greatly LOVE This aga400.com getting cialis shipped overnight : did was that „site” does but not combination. Problems http://aecsworld.com/qdopx/cialis-with-paypal-payment leaves their handle buy propecia online asia my The this Rhinestones. I cialis price philippines time found friendly face.

o colecție care să poarte chiar numele acesta, Antologi. Am avut parte, alături de Marin, de niște momente fabuloase în apartamentul lui Mihai Ursachi în care pentru prima dată poetul ne citea nouă Parcul, poemul Angelei Marinescu; apoi ne-a mai citit din mari poeți români, ceea ce pentru noi erau niște momente unice. Prezența lui a fost marcantă și ne-am apropiat cu emoție, dar și cu frică de cărțile lui… Ne-am întrebat cât din Mihai Ursachi rezistă timpului? De fapt asta este miza antologiei pe care o lansăm azi la Iași. Nu e o ediție critică, nu e o antologie în care e întreaga sa operă, nu e o încercare de a arăta evoluția poetului. Din acest motiv nu am pus după niciun poem volumul din care a fost adus, dar cartea este compactă și vie, ea are în vedere cele două mari tendințe din poezia Magistrului, un fel de neoromantism asumat, jucat oarecum teatral și acea ironie lucidă, extrem de puternică, ce vine pe linia ludicului postmodern. Cred că Mihai Ursachi este un poet extrem de important pentru literatura română în măsura în care mixează cele două discursuri” a spus poetul și antologatorul Dan Coman.

La evenimentul de la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași au participat și au vorbit despre viața și opera poetului scriitori care fie l-au cunoscut personal pe poet, fie prin intermediul cărților sale, dar și prieteni sau membri ai familiei. În acest sens, pe scena sălii Diotima a instituției de cultură au luat cuvântul Ana Blandiana, Ana Cojan, Gavril Țărmure, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Matei Vișniec și fratele poetului, preotul Gheorghe Ursachi.

Vorbind despre poetul ieșean, scriitorul Matei Vișniec, care de o bună perioadă locuiește în Franța, a subliniat faptul că nu a avut ocazia să-l cunoască personal pe Magistrul Ursachi, dar că mare parte din opera acestuia i-a influențat stilul scrierii de azi. Ba, mai mult, el a scos în evidență aura mitologică a poetului pe care poeții optzeciști ai Iașului au dus-o spre București, dar și spre alte centre de creație lirică din țară: ”Eu sunt omul care nu l-am cunoscut pe Mihai Ursachi, n-am stat la masă cu el niciodată, nu am avut o discuție între patru ochi niciodată, nu am avut ocazia să îl ascult direct niciodată… Este ciudat, dar Mihai Ursachi reprezintă un fenomen sociologic oarecum de iradiere a unei imagini, iar aici, din acest punct de vedere, merită analizat fenomenul literar Mihai Ursachi, și în mod deosebit pentru mine, important este fenomenul teatral din opera sa. Nu-l pot compara decât cu Nichita Stănescu la nivelul aurei care s-a reverberat în cercuri concentrice. Dacă pe Nichita l-am cunoscut și de la bun început știam cum se comportă, Mihai Ursachi venea la București prin mitologia sa. De fapt el venea prin cei care îl admirau și care circulau, în special prin membrii generației optzeci care veneau de la Iași și care aduceau vești despre el. Aceste imagini, aceste legende legate de Ursachi se distilau cu pipeta, picătură cu picătură… ele ajungeau în centrele poetice ale țării și intrau în memoria acelora care erau interesați de poezia lui și de poezie în genere. El apărea în aceste memorii ca un personaj cu totul insolit, cu o extraordinară forță de sugestie, de hipnoză. În momentul în care aș fi putut cu adevărat să-l cunosc, atunci când am publicat primele cărți, nici nu mi-am mai dorit să-l cunosc personal pentru că aveam deja o imagine a lui, atât de interesantă, încât îmi apărea drept un personaj fascinant că mă temeam să nu mă dezamăgească. Asta înseamnă că am preferat să consum în continuare imaginile pe care mi le aduceau poeții ieșeni. Uneori îl vedeam venind la Uniunea Scriitorilor din București, și-l urmăream cum stătea la masa șaizeciștilor… dar îl priveam de la distanță. Aș fi putut oricând să mă duc la el și să-i spun că scriu poezie, dar nu am făcut-o, în schimb poeme ale lui m-au învățat, și asta o spun în premieră, să pun titluri – lungi – la piesele mele de teatru. Amintirile mele cu el sunt strict culturale”, a mărturisit scriitorul Matei Vișniec.

În scurta sa intervenție, poetul Cassian Maria Spiridon a amintit de debutul său literar, care potrivit mărturiilor sale a fost garantat chiar de către poetul Mihai Ursachi, prin publicarea unui grupaj de versuri în revista „Cronica”, publicație la care magistrul se ocupa de rubrica Poșta redacției: ”Vă fac o mărturisire… Mihai Ursachi era cel căruia, pe vremea pe când eram student în București, i-am trimis la poșta redacției revistei „Cronica” (anii 1970-1971) câteva texte scrise de mână. El mi-a răspuns cu un mesaj care bună vreme m-a emoționat, și mi-a publicat grupajul, astfel încât pot spune că el este nașul meu literar. L-am admirat ca poet, dar l-am cunoscut relativ târziu, abia după ce terminasem facultatea și stagiatura, după ce am venit la Iași. Ne-am cunoscut și am legat o prietenie foarte consistentă. Îmi amintesc că pe la începutul anilor optzeci alături de poeții Adi Cristi, Nicolae Panaite am înființat un studio de poezie și primul invitat a fost chiar magistrul Ursachi”, a mărturisit Cassian Maria Spiridon.

Prezentă la lansarea antologiei de versuri Magistrul Mihai Ursachi pe vremea când se credea Pelican, familia poetului s-a arătat profund emoționată în primul rând de calitatea audienței din sală, apoi de cuvintele rostite de invitați și participanți. Fratele poetului Mihai Ursachi, Preotul Gheorghe Ursachi, a mărturisit că preocupările sale spirituale nu-i permite luxul de a citi multe titluri care apar pe piața editorială, dar că este convins că în opera fratelui său o bună parte din ceea ce este scris este și va rămâne de valoare pentru literatura română. Pe de altă parte, Gheorghe Ursachi s-a arătat emoționat de mărturisirea academicianului Al. Zub, care în intervenția sa a povestit despre întâlnirea cu poetul în închisorile comuniste: „Sunt profund impresionat de faptul că poetul Mihai Ursachi, și acest moment al lansării de carte este o dovadă, este prezent între noi. Sunt multe lucruri pe care vi le-aș spune, dar sunt profund impresionat de memoria academicianului Al. Zub care a amintit aici de anii de detenție ai poetului, anii în care ei s-au întâlnit în temnițele regimului politic. Fratele meu a fost condamnat fiind student eminent la Facultatea de Filosofie a Universității din Iași. (…) Eu cred că în opera lui Mihai Ursachi sunt lucruri de valoare și vă mărturisesc că fiind prins cu lucrurile mele, cele privind religia, cele privind biserica, a citi literatură este un lux pe care nu mi-l permit tot timpul, dar am convingerea că o bună parte din ceea ce a scris fratele meu este de valoare și va rămâne.”

Între intervențiile invitaților, pe scena Casei de Cultură ”Mihai Ursachi”, renumiții actorii ai teatrului ieșean Cornelia Gheorghiu, Emil Coșeru, Petru Ciubotaru și Constantin Popa au interpretat, într-o manieră de sărbătoare, fragmente din opera magistrului Mihai Ursachi. Evenimentul a fost moderat de poetul Adi Cristi.

 

Autor: Paul Gorban

 

 





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi