Cultura

decembrie 5, 2014
 

Liviu Antonesei în engleză la Profusion

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

La mai puțin de o lună de la intrarea pe piață a ediției Kindle în limba engleză, a apărut și ediția pe hârtie a povestirilor lui Liviu Antonesei!

Volumul „Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia” a apărut la Editura Polirom în 2012. În 2014 a apărut şi traducerea în limba engleză – datorată lui Mike Phillips, Mihai Rîşnoveanu şi Ramonei Mitrică –, la editura londoneză Profusion, cu titlul „The Innocent and Collateral Victims of a Bloody War with Russia.”
http://profusion.org.uk/…/195-the-innocent-and-collateral-v…

„Este o carte de unsprezece povestiri tratând în special relaţia de cuplu, dar şi o serie de drame mici, cotidiene. Preocuparea majoră ce leagă textele şi creează tematica întregului volum este aceea a confruntării cu propriul destin, la o vârstă la care îţi conştientizezi nu doar maturitatea, ci şi calea ei fireasca spre bătrâneţe. (…) Povestirile lui Liviu Antonesei creează o atmosferă poetic-moralizatoare în care nu te simţi deloc un intrus.” (Stelian Țurlea)

„Mă bucur că sînt tradus în limba unei culturi care a dat o bună parte din numele marii literaturi clasice si moderne universale. Sper să fi învățat ceva de la poeții, prozatorii și eseiștii de expresie engleză, chiar dacă știu că nu pot rivaliza cu ei! Poate cititorul englez va fi curios să vadă ce a putut ieși din mintea unui român francofon mare cititor de literatură engleză!” (Liviu Antonesei)

Liviu Antonesei (n. 1953) este licenţiat în psihologie-sociologie şi doctor în ştiinţele educaţiei al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei la Universitatea „Al. I. Cuza”. Scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. Titular al mai multor rubrici la publicaţii din ţară şi din SUA, Canada, Franţa, Noua Zeelandă etc., cu peste 10.000 de articole în presa culturală şi de informare, circa 1.000 de emisiuni TV între 1998 şi 2008 şi aproximativ 500 de emisiuni de radio. Preşedinte al Fundaţiei Culturale „Timpul”, fondator al revistei cu acelaşi nume. A publicat eseuri, poezie, proză, cărţi în domeniul ştiinţelor educaţiei şi alte ştiinţe antropologice.

„Prozatorul Liviu Antonesei e un postmodern pursânge” – scrie Andrei Bodiu. „El readuce fără inhibiții vocea autorului în text, amestecă abil realitatea cu ficţiunea, «păcăleşte» convenţia literară, asemeni tuturor «meseriaşilor» postmoderniști şi străbunilor lor din secolul al XVIII-lea. Toate acestea pentru a-l readuce mai aproape pe cititor de text, pentru a-l cuceri. Si, trebuie spus, povestirile lui Antonesei sunt cuceritoare…”

Volumul în limba engleză este prezentat de editorul Mike Phillips: „Povestirile sunt un montaj de observații atente despre cotidian, combinând curiozitatea naturală a autorului cu un acut spirit de observație și un curajos stil post-modern. Autorul se uită la viață cu o privire proaspătă, inspirată de momentul de cumpănă al integrării europene. Povestirile aduc un punct de vedere radical asupra schimbărilor care au loc în Europa zilelor noastre. Dar Liviu își propune încă un scop, care este mult mai personal și pe care îl resimte mult mai acut. Fiecare povestire explorează amintiri în care se împletesc viața de familie, viața comunității și evenimentele care care definesc viața națiunii.”

Editura londoneză Profusion a fost înfiinţată în 2011, ca parte a firmei Profusion International (traducere, publicitate, strategie şi politici culturale). Într-un interviu publicat în Ziarul de duminică, Ramona Mitrică, directorul editurii, declara: „Publicăm autori români pe piaţa de carte de limbă engleză. Am început la finalul lui 2011 şi o mare provocare pentru noi a fost găsirea unei nişe prin care să putem pătrunde pe o piaţă foarte competitivă, cu volume venind dintr-o literatură foarte puţin cunoscută în Marea Britanie. Au apărut până acum cărţi semnate de: George Arion, Bogdan Hrib, Oana Stoica-Mujea, Stejărel Olaru, Liviu Antonesei. Urmează romane de Augustin Buzura şi Stelian Ţurlea.”
– – – – – – – –
Cărțile Profusion sunt disponibile la Librăria Belgravia (www.belgraviabooks.com), pe Profusion.org.uk și pe Amazon.co.uk, atât în format tipărit cât și în format electronic (Kindle). În România, cărțile Profusion se găsesc la Librăria Engleză „Anthony Frost” din București (www.anthonyfrost.ro).
– – – – – – – –
SERIA PROFUSION GOLD – cărți de ficțiune
Liviu Antonesei – ‚The Innocent and Collateral Victims of a Bloody War with Russia’ (Victimele inocente și colaterale ale unui sângeros război cu Rusia), povestiri
Stelian Țurlea – ‚Greuceanu – Novel with a Policeman’ (Greuceanu, roman [cu un] polițist), roman
Augustin Buzura – ‚Report on the State of Loneliness’ (Raport asupra singurătății), roman
Editorul seriei: Mike Phillips
www.profusion.org.uk





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi