Cultura

decembrie 11, 2014
 

Întâlnire cu Alina Mungiu-Pippidi la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Luni, 15 decembrie, de la ora 18.00, la Librarium Palas (Str. Palas nr. 7A) din Iaşi, Alina Mungiu-Pippidi – una dintre cele mai cunoscute voci ale societăţii civile din România – se va întâlni cu cititorii ieşeni şi va vorbi despre cel mai recent volum de dialoguri cu renumitul jurnalist Vartan Arachelian, Tranziţia. Primii 25 de ani, apărut la Editura Polirom în colecţia „Ego. Publicistică” (coordonator George Onofrei), disponibil şi în ediţia digitală. 

Invitaţi, alături de autoare: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Daniel Condurache şi Alexandrina Dinga. Eveniment moderat de George Onofrei. 


Noul volum al Alinei Mungiu-Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian cuprinde zece convorbiri spumoase, cu rol de diagnostic şi totodată de profeţie.

2014 este anul care marchează un sfert de secol de cînd a căzut Zidul Berlinului, iar românii au răsturnat regimul lui Nicolae Ceauşescu, însă ce ne-au adus aceşti 25 de ani de libertate? Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian discută despre motivele pentru care comunismul românesc a plantat sămînţa unei tranziţii dificile, dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, de ce la noi nu a existat lustraţie şi cum am putea să ne maximizăm performanţa în UE.

Traseul parcurs de autorii cărţii în arheologia lor evenimenţială are multe similitudini, dar şi deosebiri, ceea ce particularizează memoria colectivă în istorii personale. Deşi această carte e o istorie obiectivă a tranziţiei, ea este, nu doar în subtext, şi o istorie trăită.

„Am cea mai înaltă apreciere pentru Alina Mungiu-Pippidi. Ce a făcut atît ca universitar, cît şi ca activist pentru buna guvernare o plasează printre cei mai remarcabili oameni din regiune şi în rîndul elitei academice internaţionale.” (Thomas Carothers, Carnegie Endowment, autor al lucrării The End of Transition Paradigm, 2010)

„Alina Mungiu-Pippidi este una dintre cele mai curajoase şi mai transparente figuri publice din România. E un critic tranşant, dar constructiv al realităţilor sociale şi politice.” (Dennis Deletant, Georgetown University, 2010)

Alina Mungiu-Pippidi, una dintre cele mai cunoscute voci ale societăţii civile din România, personalitate academică recunoscută peste hotare, profesor de poli­tici publice la Hertie School of Governance, Berlin, preşe­dinte fondator al Societăţii Academice din România şi expert al Comisiei Europene. De acelaşi autor la Editura Polirom: Doctrine politice (1998), Introducere în politologie (2000), De ce nu iau românii premiul Nobel (2012, 2014). În 2006 a fost republicată la Cartea Românească Evangheliştii (Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 1993).

Vartan Arachelian, jurnalist, scriitor, scenarist şi regizor de film documentar, realizator de programe pentru radio şi televiziune, autor de anchete şi reportaje, directorul primului post independent de televiziune din România. Dintre cărţile publicate: Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian (1992, 1996, 2014), Istoria şi fantomele sale (2014).





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi