Cultura

mai 27, 2014
 

Încep zilele „Matei Vișniec”, ediţia a II-a

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: ,

În perioada 30 mai – 6 iunie 2014, Clubul Rotary Suceava Bucovina vă invită la cea de-a doua ediţie a Zilelor „Matei Vișniec”. Publicul este invitat să vizioneze în acest an spectacole extrem de diferite ca abordare tehnică: arta actorului, universul clovnilor şi lumea marionetei pentru copii şi adulţi. În premieră absolută în Bucovina, Compania teatrală „Umbral” din Franţa, va susţine spectacolul „Cabaretul Cuvintelor”, interpretat în limba franceză, cu traducere automată în limba română, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi va susţine spectacolul „Negustorul de timp”, cu o longevitate impresionantă, care se joacă la Iaşi de cinci ani, iar trupa „Qui peut” din Bucureşti va susţine spectacolul „Buzunarul cu pâine”, un spectacol de marionete pentru adulţi. În cadrul festivalului va avea loc şi premiera spectacolului „Angajam profesionist”, adaptare după „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, spectacol susţinut de actorii Adrian Păduraru, Florin Şerbănescu şi Daniel Vişan, precum şi spectacolele „Angajare de clovn” şi „Caii la fereastră”, susţinute de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani.
Cea de-a doua ediţie a Zilelor „Matei Vişniec” se va desfăşura la Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, Botoşani şi Bistriţa şi va oferi publicului spectacole gratuite, lansări de carte, conferinţe, dezbateri, ateliere cu elevi şi profesori. Vom încerca să aflăm ce ne spun clovnii, actorii şi marionetiştii despre noi, despre lumea de astăzi, despre aspiraţiile şi iluziile noastre.
Invitaţii de onoare ai dramaturgului Matei Vişniec în acest an sunt George Banu, eseistul și criticul de teatru de la Paris, şi Cristian Hadji Culea, directorul general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” de la Iaşi. Criticul George Banu va susţine două conferinţe, prima intitulată: „De ce mergem la teatru”, iar a doua: „De ce nu mergem la teatru”, şi îşi va lansa cărţile apărute recent în România, pe data de 4 iunie, la ora 12.00, la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Aula din corpul E. Acest moment este conceput şi ca un dialog cu publicul, pe tema mai vastă a formării noastre prin cultură.

Invitat de onoare: criticul şi eseistul George Banu, profesor emerit la Universitatea Sorbona de la Paris. Ineditul acestei ediţii este organizarea de către Clubul Rotary Suceava Bucovina, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, a unui Concurs naţional de dramaturgie „Matei Vişniec”, primul concurs de acest gen care poartă numele distinsului dramaturg bucovinean, iar Premiul „Matei Vişniec” pentru dramaturgie va fi acordat de Clubul Rotary Suceava Bucovina în cadrul Zilelor „Matei Vişniec” la Suceava, pe 30 mai 2014, în prezenţa autorului.Obiectivele proiectului Zilele „Matei Vişniec” sunt: – revitalizarea mişcării teatrale din Bucovina; – promovarea profesionalismului şi calităţii din lumea teatrului; – conştientizarea necesităţii spectacolelor de teatru şi a unui teatru ca instituţie profesionistă, în viaţa culturală a unui oraş; – aducerea în prim plan a dramaturgiei bucovinene de valoare; promovarea, în spaţiul unde s-a născut dramaturgul Matei Vişniec, a spectacolelor montate după piesele sale şi jucate în alte limbi şi pe alte continente; – atragerea tineretului spre teatru, promovarea valenţelor teatrului şi rolul lor în dezvoltarea spirituală a tinerilor. Ne bucurăm că s-au alăturat acestui proiect teatral şi Cluburile Rotary din Vatra Dornei, Bistriţa şi Botoşani” a spus organiatoarea festivalului literar Carmen Veronica Steiciuc.

Cea de-a doua ediţie a Zilelor „Matei Vişniec” este organizată de Clubul Rotary Suceava Bucovina în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Asociaţia Culturală „Vatra Satului”, Rotaract, Crai Nou Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Librăria Cărtureşti Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Edu Max, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă”, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Sonnenhof Hotel, Cabinet av. Traian Andronachi, Primăria Municipiului Rădăuţi, Casa de Cultură Rădăuţi, Casa Vatra Rădăuţi, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, Rotary Club „Dorna” Vatra Dornei, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani, Societatea de Concerte Bistriţa şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud.
Prin arta teatrală pe care o promovează, Zilele „Matei Vişniec” se înscriu şi în Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.
Matei Vişniec este poet şi dramaturg român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1984, unul dintre cei mai importanţi autori dramatici ai momentului şi una din vocile cele mai subtile pe care le auzim astăzi în Europa, Matei Vişniec s-a născut în Bucovina, la Rădăuţi, în 1956. A urmat şcoala primară, ciclul elementar şi liceul la Rădăuţi, apoi Facultatea de Filosofie şi Istorie a Universităţii Bucureşti, iar din 1987 s-a stabilit la Paris. Majoritatea operei sale, poezie, proză scurtă, roman, teatru, teatru poetic, eseuri, a văzut lumina tiparului în Franţa şi în România. Piesele care-i poartă semnătura sunt jucate în peste 40 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi. Din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale – Secţia Română. În 2009 Matei Vişniec a primit Premiul European acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD) pentru întreaga sa activitate. În Romania i s-a decernat Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (de mai multe ori), Premiul UNITER şi Premiul pentru Dramaturgie al Academiei Române.

Programul festivalului este următorul:
Suceava
30 mai 2014
– 10.00 – 11.00 – Parcul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava: Copii şi clovni. Compania Umbral din Paris, Franţa. Improvizaţii în aer liber.
– 12.00 – 14.00 – Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava: Întâlnire cu Matei Vişniec şi invitaţii lui. Conferinţă. Workshop.
– 18.00 – Auditorium Joseph Schmidt – Spectacolul “Buzunarul cu pâine” susţinut de Compania teatrală Qui Peut din Bucureşti • Festivitatea de premiere a celei dintâi ediţii a Concursului naţional de dramaturgie „Matei Vişniec” • Lansarea volumului “Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec • Spectacolul “Cabaretul cuvintelor” susţinut de Compania teatrală Umbral din Franţa
3 iunie 2014
– ora 19.00 – Casa de Cultură din Suceava: Spectacolul “Angajam profesionist”, adaptare după “Angajare de clovn” de Matei Vişniec, cu Adrian Păduraru, Florin Şerbănescu şi Daniel Vişan.
4 iunie 2014
– 12.00 – Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Aula din corpul E: Întâlnire cu George Banu. Conferinţă 1: De ce mergem la teatru? • Lansare de carte • Conferinţă 2: De ce nu mergem la teatru?
– 19.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava: Spectacolul “Negustorul de timp” susţinut de Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi • Dialog cu Matei Vişniec şi directorul TN Iaşi, Cristian Hadji Culea.
Rădăuţi
31 mai 2014
– 11.00 – 12.00 – Parcul Central din Rădăuţi: Copii şi clovni. Compania Umbral din Paris, Franţa. Improvizaţii în aer liber.
– 18.00 – Casa de Cultură din Rădăuţi – Spectacolul “Buzunarul cu pâine” susţinut de Compania teatrală Qui Peut din Bucureşti • Despre marionete, cu Matei Vişniec • Spectacolul “Cabaretul cuvintelor” susţinut de Compania teatrală Umbral din Franţa
3 iunie 2014
– ora 19.00 – Casa de Cultură Rădăuţi – spectacolul “Negustorul de timp” susţinut de Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi • Dialog cu Matei Vişniec şi directorul TN Iaşi, Cristian Hadji Culea.
Vatra Dornei
5 iunie 2014
– 18.00 – Casa de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei: Lansări de carte: Matei Vişniec şi George Banu • Spectacolul “Cabaretul cuvintelor” susţinut de Compania teatrală Umbral din Franţa
Botoşani
31 mai 2014
– 18.00 – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani: Spectacolul “Buzunarul cu pâine” , de Matei Vişniec.
1 iunie 2014
– ora 18.00 – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani: Lansare de carte: “Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec • Spectacolul „Caii la fereastră”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani
2 iunie 2014
– 18.00 – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani: Spectacolul “Buzunarul cu pâine” susţinut de Compania teatrală Qui Peut din Bucureşti • Întâlnire cu George Banu. Conferinţă 1: De ce mergem la teatru? Lansare de carte. Conferinţă 2: De ce nu mergem la teatru? • Spectacolul “Cabaretul cuvintelor” susţinut de Compania teatrală Umbral din Franţa
3 iunie 2014
– 10.00 – 11.00 – Parcul Central din Botoşani: Copii şi clovni. Compania Umbral din Paris, Franţa. Improvizaţii în aer liber.
Bistriţa
6 iunie 2014
– 19.00 – Sinagoga din Bistriţa: Lansare de carte: “Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec • Spectacol: “Cabaretul cuvintelor” susţinut de Compania teatrală Umbral din Franţa
Evenimentele se adresează tinerilor, elevi şi studenţi, dar şi publicului larg de orice vârstă, textele semnate de Matei Vişniec fiind receptate şi apreciate de toţi cei care intra în contact cu opera lui.





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi