Cultura

octombrie 11, 2013
 

Final de săptămână cultural la Galați

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) va organiza trei mari evenimente într-o singură zi. Vineri, 11 octombrie, vor avea loc expoziţia de fotografie semnată de artişti chinezi intitulată „China Photo Network Online”, Festivalul-concurs Euroregional de Muzică Populară pentru Copii şi Tineri Interpreţi „Perla Dunării” şi Festivalul de Epigrame „Umor la mila 80”.

Primul eveniment este expoziţia de fotografie, care va avea loc la sediul Centrului Cultural şi va debuta la ora 12.00, un eveniment organizat în colaborare cu Fotoclubul „Dunărea de Jos”, Asociaţia „Euro Art” din Oradea şi Asociaţia Fotografilor din China, care a dat şi numele expoziţiei – „China Photo Network Online”. Vor expune nouă artişti fotografi chinezi din regiunea Zhuhai Goandong care au semnat lucrări deosebite, ce merită vizionate. Vor fi aproximativ 100 de imagini alb-negru şi color.

Mai târziu, la ora 16.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „Perla Dunării”, o acţiune care îşi propune să reînvie tradiţia. La Festival vor participa 25 de concurenţi (13 la categoria 6-11 ani şi 12 la categoria 12-18 ani) din Galaţi, Tulcea, Brăila şi Republica Moldova. De data aceasta va fi un concurs interactiv deoarece notarea va fi făcută în direct, pentru a elimina eventualele suspiciuni.  De asemenea, CCDJ a mers la centrele de plasament din Galaţi şi a făcut o selecţie pentru a organiza un taraf şi o fanfară cu copii, care vor intra în deschiderea Festivalului cu două cântecele, în afara concursului. De asemenea, noutatea o reprezintă faptul că participanţii la concurs nu vor mai avea la dispoziţie negativele pe CD, ci vor fi acompaniaţi de taraful ansamblului CCDJ.

Tot vineri, dar începând cu ora 19.00, va avea loc la sediul CCDJ Festivalul de Epigrame, ediţia a XVI-a, care va reuni nu mai puţin de  59 de epigramişti din ţară,  din Republica Moldova sau Italia ce se vor întrece în rime şi umor. În cadrul Festivalului va avea loc şi lansarea cărţii „Cvadriga cu pegAşi”, un regal epigrammatic de Dan Căpruciu, Eugen Albu, Gheorghe Bălici şi Ion Diviza. Acţiunea continuă şi sâmbătă, 12 octombrie, la Casa Armatei Galaţi, la ora 14.00, când se vor acorda premiile concursului de epigrame, precum şi câteva diploma de excelenţă unor personalităţi în domeniu şi va fi prezentat volumul „Constelaţia Nicomah’’, în memoria scriitorului Nicolae Paul Mihail, plecat dintre noi în primăvara acestui an. De menţionat prezenţa la Galaţi a lui George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, dar şi a doamnei Elis Râpeanu, prima femeie din lume cu doctorat în epigramă.

Autor: prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA, colaborator INFO APOLLONIA

 





 
 

 

Concurs de epigrame cu ocazia Festivalului „Umor la mila 80”

Consiliul Județean Galați și Uniunea Epigramiștilor din România, Centrul Cultural Clubul Umoriștilor „Vera”, „Dunărea de Jos” Galați, organizează Festivalul Național de Epigramă „Umor la Mila 80”, ediția...
de
 

 



 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi