La Casa de Cultură „Mihai Ursachi” se va proiecta filmul „Tmavomodry Svet” (Lume închisă la culoare), în cadrul unui medalion dedicat regizorului ceh Jan Sverak. Miercuri, 25 septembrie, de la ora 18.00, ieșenii sunt așteptați să vadă un film nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film.
Slama Frantisek (Ondrej Vetchy) este căpitanul unei baze militare a aviaţiei cehe când, cel de-al Doilea Război Mondial izbucneşte, iar la 15 martie 1939 naziştii invadează şi pun mâna pe toate obiectivele din Cehoslovacia. Nesupunerea în faţa noilor ocupanţi îi determină pe tinerii ofiţeri ai armatei cehe să fugă din ţară şi să se înroleze în aviaţia forţelor britanice. Aici vor reuşi să înveţe ce înseamnă să fii pilot pe avioanele de vânătoare, începând de la banala conducere a unor biciclete cu aripi. La un raid al avioanelor naziste, Karel este doborât cu tot cu avion, paraşutându-se cu mare greutate pe teritoriul englez, fiind salvat de frumoasa englezoaica Susan (Tara Fitzgerald) şi mama a şase fetiţe, căreia bărbatul i-a fost dat dispărut într-o misiune militară. Karel se va îndrăgosti lulea de Susan.
Proiecția este organizată de Clubul Cinefililor și Fundaţia Culturală „Timpul”. Intrarea la eveniment este liberă.