Cultura

octombrie 2, 2013
 

Dublă lansare de carte și album la Casa cu Absidă „Laurențiu Ulici”

Duminică, 6 octombrie, de la ora 11.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, are loc o dublă lansare. Autoarea Mioara Bahna își lansează volumul de critică literară „Aventura lecturii. Proză română contemporană”, a cărui prezentare va fi făcută de Constantin Dram şi Horia Zilieru. Artistul plastic Florin Buciuleac își lansează albumul „Chipuri”, prezentat de Vasilian Doboş.

Invitaţii de onoare ai acestui eveniment sunt Daniel Corbu, Viorel Dinescu, Emilian Marcu, Cassian Maria Spiridon, Simona Modreanu, Valentin Talpalaru, iar moderatorul este  Rodica Rodean.

Mioara Bahna a venit în critica literară cu ştiinţa cititului profesionist, a judecăţii de valoare fondată pe un aparat teoretic temeinic asumat. Cu incursiunea în lumea prozei româneşti, după aceea din aria poeziei, imaginea se împlineşte, iar autoarea demonstrează, încă o dată, că tainele creaţiei literare pot fi dezvăluite numai de aceia care sunt dăruiţi pentru o asemenea misiune.

„Florin Buciuleac are vocaţie de portretist în sensul în care desenând cu abilitate profiluri sau portrete tratate frontal vede, de fapt, oamenii în complexitatea existenţială şi spirituală. Ochiul desenatorului-pictor analizează raporturile subtile dintre expresivitatea figurii şi ceea ce înseamnă dominanta, amprenta sa intelectuală”, apreciază criticul Valentin Ciucă.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Universul Prieteniei în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România (USR) – Filiala Iaşi .





 
 

 

Oameni de teatru la Joia Junimii

Tradiţionala întrunire culturală „Joia Junimii” a găzduit pe 3 decembrie lansarea celui mai recent volum semnat de omul de teatru Bogdan Ulmu. Cartea, intitulată „Pagini dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatru...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 

 

Dans al istoriei cu literatura

Personaje resuscitate din tenebrele istoriei, acolo unde este subminat coloritul vocilor individuale care au participat la scrierea destinelor unor popoare. Aceasta este miza ultimului roman semnat Paul G. Munteanu – „Moart...
de
 

 
 

Tribut eleganţei feminine la Iaşi

Casa de modă NICHI Cristina Nichita a organizat marţi seara, în Oxford Pub, lansarea colecţiei dedicate sezonului toamnă-iarnă. Invitaţii au avut ocazia de a participa la un eveniment plin de lumină şi culoare, în cad...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi