Cultura

septembrie 15, 2014
 

„Casa Poeziei” reuneşte la FILIT 20 dintre cei mai importanţi poeţi români

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secţiune: „Casa Poeziei”. 20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul „Noaptea Albă a Poeziei” (NAP 2).
Cei 20 de invitaţi vor susţine lecturi în Casa Poeziei. Este vorba despre unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti – de la autori care au debutat în anii ’60 şi au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani. 
Poeţii care vor citi în acest an la FILIT sunt: Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Michael Astner, Svetlana Cârstean, Mariana Codruţ, Emilian Galaicu-Păun, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Nora Iuga, Florin Dan Prodan, Nicolae Prelipceanu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Aleksandar Stoicovici, Krista Szöcs, Robert Șerban, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa.

„Lecturile autorilor, proiecţiile video, audio şi documentarele vor însemna în acelaşi timp şi modalităţi de a pune faţă în faţă diverse stiluri şi limbaje literare şi tocmai din acest motiv poeţii invitaţi vor fi la rândul lor moderatori”, afirmă Corina Bernic, coordonatorul Casei Poeziei şi a Nopţii Albe a Poeziei.
În debutul evenimentelor de la „Casa Poeziei”, miercuri, 1 octombrie, va fi prezentat şi documentarul realizat de artistul vizual ieşean Matei Benejaru, care îl surprinde pe poetul Emil Brumaru reîntors în Dolhasca, loc în care a profesat ca medic şi a scris poezie între anii 1963 şi 1975. Apoi s-a stabilit la Iaşi şi nu a mai revenit la Dolhasca până în momentul filmărilor. Intitulat Zidul lui J.O., filmul este o producţie a Centrului de Fotografie Contemporană şi a Muzeului Literaturii Române Iaşi, cu o temă muzicală compusă şi interpretată de Bogdan Chiroşcă. Consultantul literar ar filmului este Doris Mironescu.
„Dat fiind succesul îmbucurător al nopţii de poezie din ediţia precedentă, alături de Casa FILIT am clădit şi o Casă a Poeziei, dedicată lecturilor zilnice de poezie şi socializării literare. Suntem tot mai îndreptăţiţi să spunem că FILIT este un festival profesionist, puternic, cu identitate bine conturată, care s-a bucurat de recunoaştere internaţională încă de la prima ediţie şi care pune Iaţul pe harta culturală a Europei. Un festival pe care trecutul literar al urbei şi cititorii actuali îl merită din plin”, a declarat Dan Lungu, Managerul FILIT şi Directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

A doua ediţie a „Nopţii Albe a Poeziei” (NAP 2) va avea loc sâmbătă, 4 octombrie, în Casa FILIT, începând cu ora 22.00 şi îi va avea ca moderatori pe scriitorii Corina Bernic, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, şi Silviu Dancu. NAP2 este gândit ca un maraton de poezie la care vor participa toţi autorii invitaţi şi care se va încheia cu un concert special al trupei KUMM.

Urmăriţi programul complet al FILIT pe site-ul festivalului, www.filit-iasi.ro. De asemenea, pe acelaşi site puteţi consulta biografiile tuturor invitaţilor, precum şi informaţii la zi privind ediţia a II-a a FILIT. Urmăriţi-ne şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filit.iasi.
În total, ediţia 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. FILIT 2014 se desfăşoară sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi beneficiază de parteneriatul Băncii Naţionale a României.





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi